Ce șanse sunt ca Gigi Becali să fie grațiat. „Ar fi un cutremur în dreptul penal”

Redactor:
Andru Nenciu
Ce șanse sunt ca Gigi Becali să fie grațiat.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Plenul Camerei Deputaților are pe ordinea de zi a ședinței de marți, 10 decembrie, discutarea proiectului de Lege privind amnistia și grațierea unor infracțiuni. Printre beneficiari s-ar putea afla și Gigi Becali.

Proiectul a fost înaintat de deputații Mădălin Voicu (PSD) și Nicolae Păun (minoritățile naționale) și a fost amendat în secret, conform Hotnews, de Comisia Juridică a Camerei Deputaților luni noapte. În forma inițială, proiectul prevedea amnistia infracțiunilor de până la patru ani și grațierea pedepselor cu închisoarea de până la șase ani, însă Comisia Juridică a Camerei Deputaților a ridicat limita la șase ani, respectiv șapte ani. Pe 4 iunie, Senatul respinsese proiectul de lege.

„Dacă e dorință politică se poate orice”

Poate beneficia Gigi Becali de această lege dacă va trece de Camera Deputaților, care este cameră decizională? În forma inițială, avansată de Mădălin Voicu și Nicolae Păun, erau exceptate de la grațiere și amnistie mai multe infracțiuni din Codul Penal, între care și lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 CP). Acest articol a stat la baza condamnării patronului Stelei la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „sechestrării” indivizilor care i-au furat mașina în 2009. „Nu știm în ce formă finală a ajuns legea în Plenul Camerei Deputaților, așa că nu putem face deocamdată nicio discuție pe această temă”, a declarat pentru ProSport avocatul lui Gigi Becali, Bogdan Vlad.

Ceaușescu a scos criminali din pușcărie

Poate fi proiectul de lege modificat la Comisia Juridică? ProSport a cerut părerea unui magistrat. „Fiind vorba de o propunere, ea poate fi modificată și să depășească, în sus sau în jos, cadrul inițial. Sigur, sunt infracțiuni care, din punct de vedere moral, nu ar putea intra în discuție. Repet, din punct de vedere al preceptelor morale nu poți amnistia și grația infracțiuni de viol, de omor sau cele care pun în pericol siguranța națională. Însă atunci când este dorință politică se poate întâmpla orice. Aș vrea să vă amintesc că în anii 80, Ceaușescu a dat un decret prin care a scos din închisori criminali. Așa că se poate orice”, a declarat sursa ProSport.

Chestionat pe seama situației lui Gigi Becali, magistratul a detaliat: „Nu știu care sunt infracțiunile exceptate, dar dacă vor fi grațiate și amnistiate cele de complicitate la abuz în serviciu în dauna statului (nr – „cazul schimbului de terenuri cu MApN”) și cea de lipsire de libertate în mod ilegal (nr – „cazul sechestrării”), atunci s-ar produce un cutremur în dreptul penal românesc. Nu știu dacă actualii guvernanți doresc acest lucru. În plus, trebuie luat în calcul impactul deciziei, cum reacționează societatea civilă”.

Mai există un aspect ce merită luat în discuție. Dacă va fi amnistiată una dintre cele trei infracțiuni pentru care Becali este condamnat (de pildă „darea de mită”, din Dosarul Valiza), atunci se vor descontopi pedepsele și se vor recontopi cele rămase, luându-se în discuție din nou sporul de pedeapsă.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×